24 IANUARIE-MICA UNIRE la PALATUL PRINCIPILOR DIN CETATEA ALBA CAROLINA
În perioada 8-26 ianuarie s-a derulat proiectul educațional intitulat „Mica Unire și scriitorii care au elogiat-o”. Proiectul a fost inițiat de Casa Corpului Didactic Alba în parteneriat cu Muzeul Palatul Principilor și șapte unități de învățământ din municipiul Alba Iulia: Școala Gimnazială „Vasile Goldiș” , Școala Gimnazială „Ion Agârbiceanu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Liceul cu Program Sportiv, Liceul de Arte „Regina Maria”. Liceul Tehnologic „Alexandru Domșa” și Liceul Tehnologic „Dorin Pavel”. Punctul final al proiectului l-a constituit vernisajul unei expoziții cu creațiile elevilor la Palatul Principilor. În acest fel Mica Unire din 1859 a fost celebrată exact în locul în care la 1600 Mihai Viteazul a devenit domn a celor trei Țări Românești: Moldova, Transilvania și Țara Românească.
La eveniment au desfășurat momente artistice, elevi ai Liceului de Arte „Regina Maria” și de elevi ai Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Alba Iulia. La sfârșit s-a cântat și jucat Hora Unirii.
Comments
Post a Comment