Ziua Națională a Lecturii, 15.02.2024 Cum "ziua bună se cunoaște de dimineață", am început cu grupa mică, a albinuțelor de la Grădinița cu P.P. "Scufița Roșie" din Alba Iulia. Am citit povestea ,"Ursul păcălit de vulpe", o poveste care le-a plăcut copiilor și din care au desprins învățăminte. Pe parcursul poveștii ne-a fost alături d-na profesoară a grupei, Porca Adriana, care a postat pe panou planșe cu secvențe din poveste, pe măsură ce o citeam. La finalul activității copiii au primit, în semn de recunoșință, 2 semne de carte, unul cu albine (grupa albinuțelor) și al doilea cu delfin, pentru că iubesc animalele marine.Toată activitatea a decurs cât se poate de frumos, copiii au interacționat cu noi și ne-am făcut promisiuni reciproce că ne vom revedea curând, pentru alte activități interesante. Le mulțumesc pentru invitație doamnelor profesoare Aurica Barbat și Adriana Porca.